Despre Autor
Descoperă povestea mea, ca pictor și autor
Când Încerc Să Scriu Ceva Despre Mine,
nu îmi vin în memorie decât frumoasele cuvinte scrise de Lucian Blaga în Scrisoare:
“Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri,
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevarăt și care-i mai frumos ?”
Da, e prea puțin, vorba poetului.
Annemarie Puțureanu
Autor & Artist
De Când Mi S-a Pus În Mână Un Creion,
am început să desenez și să scriu ce nu găseam prin manuale, să scriu scrisori, mai ales. Și mi-am descoperit capacitatea de a impresiona. Văzînd bucuria ce o aduc prin acest creion, imaginația m-a împins mai departe. Am descoperit cărbunele de desen. O…, ce imagini, ce umbre ieșeau, absolut fantastic! Am umplut pereții casei cu desene.
Pentru că toți m-au încurajat, am trecut la tempera, uleiuri și tot ce putea să îmi potolească setea de frumos.
Dar când a venit vorba despre o carieră în domeniu, tatăl meu, mai pragmatic, mi-a temperat elanul, era prin anii ’80, spunându-mi că o să mor de foame cu arta în brațe.
Pasiune Pentru Scris...
Scrisul m-a însoțit dintotdeauna – de la primele scrisori pline de emoție, până la povești și gânduri așternute cu sinceritate. Este felul meu de a da glas lucrurilor nespuse.
...Și Pentru Pictură
Prin desen și culoare am reușit mereu să exprim ce nu se poate spune în cuvinte. Pictura este pentru mine un dialog tăcut între suflet și privitor.
Așa Că Am Îmbrățișat O Meserie...
…mai spre realitate. Chimia. Frumos și aici am găsit, structura biochimică a vieții este deosebit de înteresantă și îți poate captiva toată viața.
Normal, în paralel, mi-am dezvoltat și latura artistică, urmând Scoala de Artă și nenumărate cursuri de artă și scriere.
Am participat la multe expoziții, atât de tablouri clasice cât și de icoane.
Acum, când m-am retras din activitate, îmi doresc să împărtășesc din cunoștințele acumulate de-a lungul anilor, să îmi dau frâu imaginației ce poate să vă atingă sufletul, ca boarea dimineții pe malul mării.
Ani de experiență
Cititori
Opere realizate
Lucrările Mele

Bujorii

Buna Vestire

Cafeaua

Caii

Ceasul japonez

Cocorul și barca

Cocorul

Colaj Paula

Colaj tablouri

Corabia la mal
Un Portret Reușit
nu doar arată o persoană, ci spune o poveste. Povestește-mi despre tine și am să știu cum să te pun în evidență. Poți regăsi la ce te gândeai în acel moment.
Un portret trebuie să redea trăsăturile fizice ale persoanei. Dar nu numai asta. Eu încerc să redau și să subliniez acele trăsături ce caracterizează personalitatea, emoțiile și starea de spirit.
Unghiul din care realizez portretul poate fi important. O privire directă poate sugera încredere, un unghi ușor lateral poate adăuga mister.
Iluminarea poate schimba complet atmosfera. Lumina laterală poate accentua unele trăsături, o lumină difuză crează un efect delicat.
Ochii sunt elementul central al unei figuri, iar o privire bine surprinsă poate transmite mai mult decât orice detaliu.