viață trăită din pasiuneviață de căutăriviață plină de visuri și emoție
Încă din copilărie, am avut o atracție profundă pentru tot ce înseamnă exprimare creativă. Primul creion pe care l-am ținut în mână n-a fost doar un instrument, ci o poartă către o lume în care imaginația prindea formă. Am început să desenez, să scriu, să creez ce nu găseam în jurul meu – și am descoperit câtă emoție pot stârni lucrurile simple născute din suflet.
Anii au trecut, dar pasiunea mea pentru frumos a rămas constantă. Am urmat cursuri de artă, am participat la expoziții, mi-am lăsat sufletul să vorbească prin icoane și tablouri.
Astăzi, în sfârșit, am timpul și curajul să dau glas complet acestei părți din mine. Să creez nu doar pentru mine, ci și pentru cei care caută emoție, liniște, frumusețe. Dacă lucrările mele pot aduce o clipă de trăire autentică în viața ta, atunci simt că am făcut ceea ce trebuia.
Scrisul m-a însoțit dintotdeauna – de la primele scrisori pline de emoție, până la povești și gânduri așternute cu sinceritate. Este felul meu de a da glas lucrurilor nespuse.
Prin desen și culoare am reușit mereu să exprim ce nu se poate spune în cuvinte. Pictura este pentru mine un dialog tăcut între suflet și privitor.
Daca vrei sa vezi un film, citeste cartea asta!
Nu e numai fascinatia actiunii si a secventelor atent dispuse, e o intreaga filozofie. Asa ca, daca iti plac conceptualizarile cu efecte directe in viata, daca vrei intamplari pe care putini autori au curajul sa le puna in pagina: durerea copiilor abandonati, pericolele de toate felurile care ii inconjoara, dorinta cea mare de acceptare si iubire care ii impinge la acte disperate, citeste cartea asta.
De cealalta parte sunt dorinta si durerea celor care nu pot avea copii. Cei care, cu traumele proprii, isi gasesc salvarea tot in iubire.
E asa atent facuta legatura intre cele doua lumi…
Sunt norocoasa mama a 3 copii. Cu toate astea, periodic, m-am gandit sa mai infiez unul…doi… Sa aduc in lumea noastra, a iubirii, un alt suflet care are aceasta nevoie neimplinita. Nu am facut-o, dar unul dintre visurile mele este ca parte din banii multi pe care ii voi gestiona sa fie directionati catre acesti copii. Din orfelinate - chiar daca sunt pe sfarsit, huh, ce bine, din familii sociale sau familii destramate, parinti plecati la munca in strainatate, femei si copii abuzati. Oho, cat sprijin putem oferi fiecare.
Iar daca te intrebi daca sa adopti sau nu un copil, atunci cartea asta iti poate oferi un asa fain proces de introspectie. Nici nu te prinzi ca, citind, parcurgi propria calatorie catre sufletul tau.
Recomand din toata inima!
Magda Preda - autor, coach transformational, ghid Human Design, fost avocat, mama a 3 baieti magici si a altor sute de suflete de copil in cautarea iubirii.
Călătoria este bogată, interesantă și te obligă să rămâi acolo, să întorci pagină după pagină, pâna la final!
Autoarea ne propune o poveste construită pe mai multe generații, care ne ia de mână și ne duce cu naturalețe dintr-un orfelinat, într-un spital, apoi trece printr-un conac boieresc și război... Desface firul vieților personajelor în toate intențiile, întâmplările și conexiunile lor, construind un model complex și veridic al unor pagini de viață în care te-ai putea regăsi. Relațiile interumane sunt decupate cu fidelitate din modelul vieții cea de fiecare zi, regasim tipologii familiare și personaje pe care le îndrăgim sau le antipatizăm, în așteptarea dezlegării conflictelor.
Călătoria este bogată, interesantă și te obligă să rămâi acolo, să întorci pagină după pagină, pâna la final!
Am recunoscut mereu, în Annemarie, un apetit - dacă nu de-a dreptul o vocație - pentru expresie. E limpede că se simte bine în actul creator, că e vorba de pictură, scris ori gastronomie. În toate, se află o sete de frumos și, cum bine îi stă unui artist, de a se spune pe sine, așa-zicând, până în ultimele lui consecințe. Imaginarul AnneMariei este un mic spectacol care sub nicio formă nu trebuie ratat!
Regizor
Încercând să mă descriu, îmi vin în minte nu cuvinte mari, ci momente mărunte care au conturat cine sunt. Încă de când am învățat să țin un creion în mână, am început să schițez lumi. Scriam scrisori și desene care nășteau zâmbete – așa mi-am descoperit darul de a atinge emoții prin formă și culoare.
Am trecut prin etape: de la creion, la cărbune, apoi la tempera și ulei – căutând mereu moduri de a exprima frumusețea pe care o vedeam în jur. Casa noastră devenise o galerie spontană, iar pereții – martorii evoluției mele artistice.
Viața, însă, are propriile planuri. În anii ’80, îndemnată de realismul tatălui meu, am ales să urmez o cale mai „sigură”: chimia. A fost un drum interesant – structura vieții văzută prin lentila științei are, și ea, farmecul ei.
Totuși, arta nu m-a părăsit niciodată. Am urmat Școala de Artă, cursuri de pictură și scriere, și am expus lucrări în diverse expoziții, de la tablouri clasice până la icoane.
Astăzi, cu mai mult timp și liniște, simt că pot dărui ceea ce am acumulat. Creez cu bucurie, cu intenția de a aduce emoție în privirea ta – precum adierea unei dimineți senine pe malul mării.
În cadrul cursurilor de pictură, îmi doresc să ghidez participanții nu doar în tehnică, ci și în descoperirea propriei expresivități. Ne jucăm cu umbre, culoare și emoție – într-un spațiu unde nu există greșeli, ci doar evoluție și bucuria de a crea.
Rămâi la curent cu ultimele mele noutăți și fii primul care vede cele mai noi postări!
O cunosc pe Annemarie Puțureanu din 1994 când ne-am întâlnit în podul Casei de Cultură a Studenților din București, unde era profesor Vasile Craioveanu, un distins pictor și sculptor.
Menirea nostră era să învățăm meșteșugul icoanelor pe sticlă. În acea vreme, eu predam acolo cursurile de engleză și spaniolă, iar de la ora 19 puteam să urc la Pod, unde mă întâlneam cu studenții dornici de a afla tainele picturii pe sticlă. Annemarie venea și ea, deși era obosită, fiind chimist principal la laboratorul Spitalului Grigore Alexandrescu. În încăperea din Pod era o atmosferă extraordinară, fiecare având loc la mese și materiale puse la dispoziție de Casa de Cultură a Studenților.
Acolo am învățat multe din tainele picturii și sub oblăduirea domnului academician Virgil Cândea.
Ani de zile am participat la expozițiile organizate de Sfintele sărbători Crăciun și Paște.
Anii au trecut și eu am ținut o strânsă legătură cu Annemarie, care a continuat să creeze opere de artă, uluindu-și prietenii. Pictează, scrie scenarii, studiază tot ce este nou. În prezent, aștept cu nerăbdare să citesc primele capitole din romanul la care lucrează.
În pofida anilor ce trec, Annemarie are o dorință nestăvilită de a face mai frumoasă viața celor din jurul ei.
În cei 30 de ani de când ne cunoaștem, încercăm să evaluăm tot ce facem. Annemarie este o prietenă minunată. Eu sunt Maria Măciucă, am absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (1961- 1965), profesoară de română, engleză, spaniolă și pictor de icoane pe sticlă.